Category: NewsTag: , , , , , ,

Invitat în studioul Radio Sud, managerul Operei Române Craiova, Antoniu Zamfir, ne-a oferit câteva informaţii despre demersurile pentru ediţia 2024, care va avea loc între 28 şi 30 iunie, pe Stadionul Ion Oblemenco şi la Sala Polivalentă.


Deşi acesta nu a oferit niciun nume, a menţionat că numai câteva zile ne mai despart, cel mai probabil, de primul anunţ oficial cu privire la line-up. “Este posibil ca la finalul săptămânii viitoare să anunţăm primul artist”, a spus acesta, care a precizat şi că echipa de comunicare a Operei, care se ocupă anul acesta de marketing, va înainta o propunere interactivă pe reţelele de socializare, cu mici teasing-uri.

Anul acesta, echipa festivalului a renunţat la muzica anilor 80-90, după ce anul trecut aceasta nu a mai avut aceeaşi aderenţă la public ca la prima ediţie. În schimb, organizatorii şi-au propus să încerce un gen nou, muzica balcanică.

Chiar dacă nu a menţionat niciun nume, pentru că discuţiile cu artiştii nu sunt finalizate, iar contractele au prevederi stricte, Antoniu Zamfir a oferit totuşi câteva informaţii legate de genurile muzicale şi programul serilor de festival. De asemenea, Zamfir a menţionat că mulţi dintre artişti au mai fost în România, dar nu în ultimul an.

Ziua de vineri şi cea de duminică vor fi un mix între muzica electronică, muzica pop şi nu în ultimul rând, muzica clasică, muzica de operă, a mai dezvăluit managerul ORC.

Biletele s-au pus deja în vânzare pentru ediţia IntenCity 2024 si s-au vandut peste o mie in mai putin de o saptamana.

Detalii aici: Ce artişti NU vin la IntenCity şi ce ştim până acum despre ediţia 2024 (gds.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *