Category: News

Sofia Vergara este personajul principal din serialul „Griselda” disponibil pe Netflix, creierul operaţiunii de trafic de droguri din Medellín şi New York timp de zece ani a soţului ei, Alberto. „Mi-am dorit o provocare”, spune actriţa despre rolul ei.

După ce fuge în Florida împreună cu cei trei fii ai ei, Griselda se foloseşte de tot ceea ce a învăţat pentru a construi o nouă viaţă pentru familia ei, totul cu o sălbăticie care nu întotdeauna îi este de ajutor.

„Am început să dezvolt acest proiect pentru că mi-am dorit o provocare şi pentru că Griselda Blanco este un personaj extrem de complex. Nu este o eroină şi multe dintre lucrurile pe care le-a făcut au fost cu adevărat îngrozitoare. Dar, în acelaşi timp, a fost o persoană foarte interesantă. Au existat foarte multe nuanţe de explorat, de la identitatea de lider de cartel şi de îndrăzneaţă femeie de afaceri activă în Miami în anii ’70 la cea de femeie şi mamă. A fost o combinaţie destul de neobişnuită. A fost o persoană care a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru a-şi proteja familia. Cel puţin asta pare să fi spus în legătură cu motivaţiile ei. Mi-am dorit mult să explorez asta din perspectiva faptului că Griselda a fost singura femeie care a mers vreodată atât de departe”, a mărturisit Sofía Vergara despre „Griselda”.

În 1978, Griselda fuge din Columbia la Miami fără niciun ban şi cu un kilogram de cocaină ascuns în bagaje. 

„Griselda” este inspirat din viaţa priceputei şi ambiţioasei Griselda Blanco din Columbia, care a creat unul dintre cele mai profitabile carteluri din istorie. În anii 1970 – 1980, în Miami, Blanco deţinea o combinaţie letală de cruzime nebănuită şi şarm, care au ajutat-o să penduleze cu graţie între afaceri şi familie şi să devină cunoscută drept „Naşa”.

Cu Sofía Vergara în rol principal, care deţine şi funcţia de producătoare executivă, miniserialul dramatic „Griselda” a fost creat de Eric Newman, care a fost şi realizatorul serialelor „Narcos” şi „Narcos: Mexic”. Lui i se alătură Andrés Baiz, care semnează regia tuturor celor şase episoade şi care, anterior, a regizat serialul NARCOS. Miniserialul este co-creat de Doug Miro, Ingrid Escajeda şi Carlo Bernard. Newman, Miro, Escajeda, Bernard, împreună cu Vergara şi Luis Balaguer, prin Latin World Entertainment, deţin funcţiile de producători executivi.

Alături de Vergara, în miniserial mai joacă Alberto Guerra, Christian Tappan, Martín Rodríguez, Juliana Aidén Martinez, Vanessa Ferlito şi Carolina Giraldo (a.k.a Karol G), care îşi face debutul pe ecrane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *