Category: News

„Montero” al lui Lil Nas X este marele câştigător al galei MTV Video Music Awards, care a avut loc duminică seară, la Barclays Center din New York, şi care a fost marcată de mai multe evenimente.

Cântăreaţa rap Doja Cat a fost gazda ceremoniei la care Madonna şi-a făcut apariţia, spre surprinderea publicului, în deschidere.

Show-ul a debutat cu un videoclip în care cântăreaţa şi-a trecut în revistă cariera care a început în aceeaşi perioadă cu cea a postului MTV, pe 1 august 1981. Pe ritmul piesei „Vogue”, supranumita „regină a muzicii pop” a apărut pe scenă purtând un costum din piele.

„Şi spuneau că nu o să rezistăm, dar suntem încă aici, nenorociţilor. Fericită a 40-a aniversare, MTV!”, a afirmat Madonna.

Între cei care au urcat pe scenă pentru a susţine recitaluri s-au numărat Camila Cabello, Chlöe (de la Chloe x Halle), care şi-a făcut debutul solo, Jack Harlow, Justin Bieber, Ed Sheeran, Kacey Musgraves, The Kid Laroi, Lil Nas X, Machine Gun Kelly, Olivia Rodrigo, Ozuna, Shawn Mendes, Tainy şi Twenty One Pilots.

Machine Gun Kelly a fost implicat, înaintea galei, într-o altercaţie cu Conor McGregor, campion UFC. Aparent, a fost nevoie ca cei doi să fie ţinuţi separat. „McConor era gata să împartă pumni”, a spus un martor, potrivit People. Totul a început când pugilistul a vrut să facă o fotografie cu MGK, însă echipa artistului a refuzat. Au urmat gesturi prin care el şi-a arătat nemulţumirea şi, potrivit Page Six, McConor a aruncat o băutură pe MGK.

sursa: news.ro

sursa foto: adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *