Category: News

Un bărbat din Japonia a devenit prima persoană din lume care deține o diplomă de master în Studii Ninja, după ce a finalizat un curs care include noțiuni elementare despre arte marțiale.

Genichi Mitsuhashi, în vârstă de 45 de ani, a studiat timp de doi ani istoria, tradițiile și tehnicile războinicilor ninja, agenții misterioși sub acoperire din Japonia feudală, la Universitatea Mie.

Cunoscuți pentru secretomania lor și abilitățile impresionante, războinicii ninja au devenit maeștri în spionaj, sabotaj, asasinări și războiul de gherilă începând cu secolul al XIV-lea. Totuși, Mitsuhashi a spus că războinicii ninja erau și fermieri independenți.

Stilul de viață al războinicilor ninja

Japonezul s-a mutat în munți în provincia Iga, aflată la peste 350 de kilometri depărtare de Tokyo, pentru a înțelege mai bine stilul de viață al războinicilor.

„Iga este locul în care ei trăiau. Clima din zonă a pus bazele stilului ninja”, a spus Mitsuhashi.

Bărbatul își cultivă singur orez și legume în Iga, unde administrează și o pensiune. De asemenea, Mitsuhashi predă arte marțiale și ninjutsu, arta ninja, la propriul său dojo.

Cursul de masterat a început în 2018, la un an după ce Universitatea Mie a stabilit Centrul Internațional pentru Studii Ninja din Iga, primul astfel de centru din lume.

În afară de istorie, studenții mai învață și despre noțiunile tradiționale de luptă și supraviețuire, inclusiv arte marțiale elementare și cum să traverseze zone muntoase fără a fi observați.

Profesorul Yuji Yamada a spus că Mitsuhashi era un „student dedicat”. „El chiar își dedică viață culturii ninja”, a mai adăugat profesorul, potrivit CNN.

Mitsuhashi dorește să urmeze și un program de doctorat în Studii Ninja. „Traiul independent pentru propria ta supraviețuire și prosperitate este important pentru Japonia modernă. Lumea pentru fiecare dintre noi nu este globală, ci locală. Era globalizării a luat sfârșit”, a spus bărbatul.

 

Sursa descopera.ro

(Foto: Profimedia)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *