Category: News

Actorul Matthew Perry, cunoscut din serialul „Friends”, a fost supus unei intervenții chirurgicale după ce a suferit o perforație intestinală.

În vârstă de 48 de ani, Perry a fost transportat de urgență la un spital din Los Angeles pentru efectuarea intervenției.

El (n.r. Matthew) este recunoscător pentru prijă și dorește să îi fie respectată viața privată pe perioada videncării”, a transmis purtătorul de cuvânt al actorului, citat de Mirror.

Perforaţia intestinală se poate produce în orice zonă de-a lungul peretelui tractului gastrointestinal, inclusiv la nivelul stomacului, a intestinului subţire ori a intestinului gros. Unul dintre simptome este durerea abdominală severă.

Perry a fost întotdeauna deschis când a venit vorba despre problemele lui de sănătate din trecut, vorbind deseori despre lupta cu dependența de alcool și a medicamentului Vicodin.

„Nu m-am putut opri. Situația a devenit atât de rea încât nu am mai putut să o ascund și toată lumea a știut”, a declarat el în 2013.

Doi ani mai târziu a vorbit despre experiența sa la reabilitare.

Nu poți avea o problemă cu drogurile timp de 30 de ani și să o rezolvi în doar 28 de zile. La reabilitare am fost mișcat de speranța pe care am văzut-o acolo, și exact despre asta este vorba. Să te ții departe de dependența ta este un lucru foarte dificil”, a explicat el atunci.

Perry a cunoscut celebritatea în anii 90 datorită rolului Chandler Bing din serialul american „Friends”.

Alături de Jennifer Aniston, Courteney Cox, Lisa Kudrow, Matt LeBlanc şi David Schwimmer, Perry a fost unul dintre cei mai cunoscuţi actori prezenţi pe micile ecrane.

Serialul s-a încheiat în anul 2004. Matthew Perry a declarat că nu ar vrea să ia parte la o reuniune a „Freinds” deoarece ar „strica” finalul serialului.

sursa: unica.ro

foto: imdb.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *