Category: News

Săpăturile arheologice din jurul siturilor egiptene au încă multe secrete de dezvăluit, iar acum cercetătorii au primit un nou mister care trebuie dezlegat.

Arheologii au descoperit un sarcofag imens din granit negru, în urma excavărilor realizate în orașul Alexandria, pe coasta nordică a Egiptului. Trăsătura care face sarcofagul să iasă în evidență este dimensiunea sa impresionantă.

Acesta măsoară o înălțime de 185 cm, o lungime de 265 cm și o lățime de 165 cm. Dimensiunile îl fac cel mai mare sarcofag descoperit din istoria Alexandriei.

De asemenea, cercetătorii au descoperit în același mormânt un cap sculptat în alabastru.Experții presupun că acesta reprezintă persoana care este îngropată în sarcofag, deși acest lucru nu a fost încă confirmat.

Descoperirea este una cu adevărat fascinantă pentru arheologi. Ayman Ashmawy de la Ministerul Antichităților din Egipt spune că stratul de mortar dintre capacul și corpul sicriului este încă intact, ceea ce indică faptul că nu a fost deschis niciodată, de când a fost sigilat cu mai mult de 2000 de ani în urmă.  

Acest lucru este deosebit de rar pentru un astfel de sit – mormintele egiptene antice au fost adesea  jefuite și distruse de-a lungul timpului. Arheologii găsesc forte rar un loc de odihnă care să fie intact, așa cum pare cel de față.

Sit-ul în ansamblu datează din perioada Ptolemeică între 305 î.Hr și 30 î.Hr și a fost descoperit la cinci metri sub pământ. Sarcofagul a fost găsit accidental, în timp ce se făcea curățenie la sit pentru o clădire nouă.

Acum, acesta este păzit, în timp ce experții pot afla ce se află exact în interiorul său. Cercetătorii mai bănuiesc că un sarcofag cu astfel de dimensiuni ar putea găzdui o persoană care avea un statut social destul de înalt, însă tot ei spun că mai avem de așteptat până când vom afla identitatea persoanei respective.

sursa: playtech.ro

(Foto: playtech.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *