Category: News

Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia au fost la Casa Albă cu ocazia unei vizite diplomatice. Bineînţeles, Prima Doamnă a Statelor Unite şi Regina Spaniei au fost cele care au atras atenţia nu doar cu frumuseţea lor, ci şi cu ţinutele pe care au ales să le poarte.

După intervenţia la rinichi de care Melania Trump a suferit, se pare că soţia lui Donald Trump a revenit în lumina reflectoarelor şi continuă să impresioneze cu alegerile sale vestimentare. Pentru întâlnirea oficială cu Letizia, Prima Doamnă a Statelor Unite a ales să poarte o rochie midi kaki, cu aplicaţii albe botanice, creaţie care aparţine casei de modă Valentino. Aşa cum ne-a obiţnuit, şi de data aceasta a ales să-şi asorteze pantofii cu rochia, optând pentru o pereche de stiletto în nuanţă similară rochiei.

De altfel, în onoarea gazdei sale, Regina Letizia a Spaniei a ales să poarte o creaţie vestimentară a designerului american Michael Kors, mai exact, o rochie mulată tip creion, de culoare roz, alături de o pereche de pantofi stiletto în aceeaşi nuanţă.

Spre deosebire de Regina Spaniei, Melania Trump a gafat în privinţa alegerii ţinutei, optând pentru un designer italian şi nu unul spaniol. Predecesoarea sa, Michelle Obama, obişnuia ca în timpul vizitelor oficiale, să adopte creaţii vestimentare ale designerilor care provin din ţara gazdelor sale, în semn de respect.

sursa: one.ro

foto: hepta.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *