Category: News

Postul de televiziune Alege TV dă startul primei etape din competiţia Best of Craiova, proiect care are ca scop descoperirea celor mai bune firme din oraş. De astăzi și până pe 31 martie, craiovenii pot nominaliza firmele care vor concura pentru trofeul Best of Craiova. În cadrul competiţiei, locuitorii municipiului vor vota companiile preferate, care vor fi premiate de Alege TV într-o gală a excelenței în afaceri. Toţi craiovenii care participă la nominalizare şi votare vor fi înscrişi automat într-o tombolă cu premii surpriză.

Luna aceasta, craiovenii pot nominaliza restaurantul, cafeneaua, centrul medical, service-ul auto sau magazinul de mobilă preferat accesând pagina www.alege.tv. În aprilie şi mai se va derula etapa votului, în care vor concura firmele care au primit cele mai multe nominalizări. În iunie, câştigătorii vor fi premiaţi de Alege TV în cadrul Galei Best of Craiova.

Competiţia Best of Craiova este organizată de Alege TV în parteneriat cu Radio Sud şi Gazeta de Sud. Sistemul de vot foloseşte o soluţie software utilizată la nivel global, care garantează securitatea şi blochează automat tentativele de vot multiplu.

Cititorii GDS au votat numele Pieţei „Mihai Viteazul“

În 2007, Primăria Craiova inaugura cu mare fast noul centru al municipiului și fântâna muzicală. Piaţa din centru era denumită Piața Socio-umană, nume considerat nepotrivit de majoritatea craiovenilor. Gazeta de Sud a lansat o provocare pentru cititori: găsirea unui nou nume pentru piaţă. După două săptămâni în care au fost propuse zeci de nume și au fost votate cele mai îndrăgite, numele câştigător a fost Piața „Mihai Viteazul“. Iată cum unul dintre cele mai importante repere ale orașului a primit numele ales de craioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *