Cel mai mare iepure din lume a fost furat din adăpostul său din Worcestershire, spun polițiștii. Poliția din West Mercia crede că iepurele gigant, de 129 centimetri lungime, care a primit numele Darius, a fost luat din adăpostul lui aflat în grădina unei proprietăți din Stoulton, sâmbătă noapte, potrivit The Guardian. Iepurele a fost desemnat de Guinness World Record cel mai mare din lume. Annette Edwards, proprietara lui, a oferit o recompensă de 1.000 de lire sterline pentru recuperarea lui. Femeia a postat un mesaj pe Twitter pin care face un apel către cei care l-au luat pe Darius spunându-le să-l aducă înapoi, pentru că este prea bătrân pentru a mai face pui. Poliția locală s-a implicat activ în cazul de furt și a făcut un apel public pentru recuperarea lui Darius. Sursa telegraph.md (Foto: rtbf.be) |