Category: News

Câinii au un nas cu abilități speciale. Se știe că aceste patrupede sunt folosite cu succes pentru a depista bombele, substanțele interzise, dar pot adulmeca și cancerul sau alte boli grave, fiind totodată folosiți cu succes în diverse terapii medicale. Câinii pot ajuta și la depistarea și combaterea COVID-19.

Câinii pot fi mai buni la depistarea prezenței coronavirusului SARS-CoV-2 decât testele PCR folosite în prezent, potrivit unei lucrări care înglobează mai multe studii și care a fost publicată în Journal of the American Osteopathic Association.

Câinii au detectat destul de bine cazurile de COVID-19 pînă acum.

Ei au un simț al mirosului incredibil de ager, atât de perfecționat încât poate detecta compuși organici volatili (COV) la o fracțiune din concentrația pe care o pot simți oamenii. Deși nu se știe exact ceea ce miros câinii, nasul lor este capabil să detecteze cancerul și alte boli cu o acuratețe ridicată, probabil datorită compușilor eliberați în fluidele corporale sau în sângele pacienților.

Șase câini antrenați de specialiștii Centrului Chinologic de la Sibiu vor putea fi pe teren în scurt timp, în misiunile de depistare a persoanelor infectate cu noul coronavirus.

Un exercițiu demonstrativ al câinilor pregătiți pentru depistarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 a avut loc săptămâna trecută, potrivit Mediafax.

Structurile Poliției de Frontieră și Poliției Transporturi pot folosi aceste echipaje canine pentru a efectua verificări în anumite zone aglomerate, cum ar fi punctele de trecere a frontierei sau aeroporturile, nu ca o metodă de diagnosticare, ci ca o măsură complementară în lupta cu pandemia, au afirmat specialiștii Centrului Chinologic de la Sibiu.

Asemenea inițiative se derulează și în alte țări din Europa, precum Germania, Finlanda, Franța sau Marea Britanie.

 

Coronavirus: Dogs deployed at Helsinki Airport to sniff out virus | World News | Sky News

NEWS: New rapid saliva test to be trialled in European airports & Helsinki trials COVID detection dogs - Turning left for less

 

Sursa descopera.ro

Foto: Skynews/news.sky.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *