Vedeta pop Dua Lipa, pisica top-modelului Claudia Schiffer – o legendă a modei anilor 1990 – şi ultimul cântec al trupei The Beatles fac parte din arsenalul de calibru folosit în comedia de spionaj „Argylle” a regizorului britanic Matthew Vaughn, cunoscut pentru filme precum „Kick-Ass” şi primele două producţii lansate în cadrul francizei cinematografice „Kingsman”, informează AFP.
Această parodie cu o durată de 2 ore şi 19 minute, coprodusă de Apple şi al cărei buget depăşeşte 200 de milioane de dolari potrivit presei americane, va fi lansată vinerea viitoare, pe 2 februarie, în cinematografele din Statele Unite, scrie Agerpres.
Producătorii filmului sperau să facă senzaţie cu prima apariţie cinematografică a cântăreţei Dua Lipa. Nu au reuşit: „Barbie”, în care apare, de asemenea, cântăreaţa pop, a fost filmat ulterior, dar, în cele din urmă, a fost lansat înaintea acestei comedii de spionaj. Filmul „Argylle” poate totuşi să se consoleze cu debutul pe ecran al lui Alfie, pisica Claudiei Schiffer, soţia regizorului britanic.
Sursa foto: (c) Hollie Adams / REUTERS
Comentarii