SpaceX face istorie din nou. Un grup format din patru astronauți amatori- un economist, o asistentă medicală, un veteran al Forțelor Aeriene și un artist spațial s-au aventurat într-o nouă misiune în spațiu denumită „Inspiration4”. Aceștia au decolat în cosmos într-o capsulă Dragon care a fost lansată de la Centrul Spațial Kennedy al NASA cu o rachetă de tip Falcon-9.
Cei patru astronauți amatori s-au antrenat timp de aproape șase luni pentru această călătorie către stele. Ei vor ajunge până la altitudinea de 575 de kilometri, adică mai sus cu 150 de kilometri de orbita stației spațiale internaționale.
Scopul misiunii este acela de a strânge fonduri pentru tratamentul cancerului la copiii de la Spitalul de Cercetare pentru Copii St. Jude din Memphis.
Comandantul echipajului este Jared Isaacman, un pilot experimentat și antreprenor miliardar. El a plătit întreaga călătorie. Turismul spațial a fost „deschis“ de miliardarul Richard Branson care a decolat în spațiu pe 11 iulie. Nouă zile mai târziu, Jeff Bezos și-a îndeplinit, de asemenea, visul și a zburat în comos.
sursa: alephnews.ro
foto: https://www.aa.com.tr/
Comentarii