Biologul marin Lilian Boehringer, de la Institutul Alfred Wegener din Germania, a văzut ceva incredibil la mii de metri adâncime în Oceanul Antarctic: peștele de gheață stătea în cuiburi înconjurate de pietre. Fundul apei era plin de astfel de structuri.

Echipa lui Boehringer a fost în Marea Weddell pentru a studia curenții oceanici și ciclurile carbonului. În schimb, cercetătorii au dat peste cea mai mare pepinieră de pește înregistrată vreodată, relatează Popular Science. Cea mai mare colonie descoperită anterior avea doar 60 de cuiburi. Însă acest nou loc de cuibărire bate ultimul record, având 60 de milioane de cuiburi active răspândite pe o zonă de aproximativ de două ori mai mare decât San Francisco.

Peștele de gheață modern a renunțat la multe dintre caracteristicile pe care le cunoaștem la alți pești, pur și simplu pentru că nu îi erau necesare, poate erau chiar periculoase pentru stilul său de viață.

Apa rece conține mai multe gaze dizolvate decât apa caldă, așa că lipsa solzilor permite peștelui de gheață să absoarbă oxigenul din ocean direct prin piele. Hemoglobina (molecula care transportă oxigenul prin corp și dă celulelor sangvine nuanța lor purpurie) din sângele peștelui de gheață este înlocuită cu proteine împotriva înghețului, care opresc creșterea cristalelor de gheață în venele creaturii. De-a lungul eonilor, specia și-a construit treptat și a dezvoltat oase mai mici pentru flotabilitate. A început să plutească în curenții oceanici pentru a se hrăni cu krill și zooplancton, renunțând la o parte din statutul său de locuitor al abisului.

Sursa: Descopera.ro