Mick Jagger, solistul trupei The Rolling Stones, a încălcat regulile carantinei pentru a participa, miercuri seară, pe Wembley, la meciul Angliei în semifinala Euro 2020 şi ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline.
Jagger, în vârstă de 77 de ani, a venit din Franţa marţi. Conform legii, el trebuia să rămână în carantină 10 zile, deoarece Franţa se află pe lista teritoriilor cu risc ridicat a Marii Britanii.
La mai puţin de 24 de ore, el s-a alăturat, pe Wembley, celor 60.000 de microbişti. Pentru că a încălcat regulile Covid, el ar putea fi amendat cu 10.000 de lire sterline.
O sursă apropiată muzicianului a declarat pentru MailOnline că Jagger a plănuit de mai multe săptămâni să ajungă la Londra, pentru a finaliza albumul The Rolling Stones la care lucrează de ceva vreme şi nu a putut rata ocazia de a urmări cel mai important meci al naţionalei din ultimii ani.
„Mick este un mare microbist şi voia să fie pe Wembley”, a spus sursa. „A fost testat pentru Covid înainte de zbor şi la sosire, plus după meci, aşa că a considerat că a fost grijuliu în acest sens”.
Jagger, susţinător înfocat al echipei Arsenal, a fost fotografiat purtând mască atunci când a ajuns la loja VIP de pe Wembley şi mai mulţi fani l-au oprit pentru autografe.
sursa: news.ro
Comentarii