Muzeul Peleş din Sinaia a primit din partea furnizorului de gaz o factură aferentă lunii ianuarie a acestui an în valoare de 160.000 de lei, cu 106 la sută mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

”Discutăm despre o factură de gaze naturale emisă de furnizorul Engie România, în valoare de aproximativ 160.000 de lei, adică circa 32.000 de euro, aferentă lunii ianuarie 2022”, a declarat pentru News.ro şeful Serviciului tehnic de la Muzeul Peleş, Valentin Răileanu.

Acesta a precizat că, pentru luna decembrie a anului 2021, factura la gaz natural emisă către muzeu a fost de 86.400 de lei.

Reprezentantul muzeului a precizat că, prin comparaţie cu luna ianuarie a anului 2021, factura pentru ianuarie 2022 arată un consum mai mic, în metri cubi, însă valoarea facturii este mai mare ca urmare a creşterii tarifelor.

”Impactul financiar este realizat de creşterea preţului unitar la kW de energie, pentru că metrii cubi înregistraţi pe contor se transformă, cu acel coeficient de putere clorică în kiloWatt, iar la kiloWatt furnizorul Engie, ca şi toţi ceilalţi furnizori, a aplicat creşteri de preţ şi cu această creştere factura s-a ridicat la valoarea aceasta, însemnând o creştere de 106% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a menţionat reprezentantul Muzeului Peleş.

Acesta a menţionat că instituţia a depus formulare de cerere către furnizor pentru plafonarea preţului şi introducerea în program compensator şi a solicitat totodată sprijin financiar Ministerului Culturii.

Facturile la utilităţi sunt suportate din veniturile muzeului.

Valentin Răileanu a menţionat că sistemul de încălzire de la Muzeul Peleş care include Castelul Peleş şi Castelul Pelişor, funcţionează încă de la construcţia celor două imobile. Oprirea acestuia ar afecta atât funcţionarea instalaţiilor cât şi asupra conservării pieselor adăpostite în cele două castele.

sursa: news.ro