Abilitățile de gestionare a timpului și capacitatea de atenție ale unui copil sunt esențiale pentru un viitor de succes, spun experții în psihologie de la Universitatea Stanford.
Este o abilitate greu de predat într-o lume ocupată, mai ales acum când ecranele sunt peste tot. Dar scopul nu este ca copiii să fie neatenți la surse de distragere a atenției 100% din timp. Este de a învăța cum să își controleze comportamentul, astfel încât să poată stăpâni mai bine modul în care își petrec timpul – atât acum, cât și în viitor.
Nir Eyal, profesor la Stanford, numește acest lucru învățarea copiilor să fie „indistractibili”. Pentru ca abilitățile de gestionare a timpului unui copil să se îmbunătățească, acesta trebuie să aibă un cuvânt de spus.
Copiii au nevoie de independență
Mulți părinți depun un efort mare pentru a controla fiecare mișcare a copiilor lor. Cu toate acestea, împuternicirea copiilor de a avea un cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care le este cheltuit timpul este cea mai bună cale pentru ca ei să înțeleagă cum să îl gestioneze, spune Eyal.
De ce? Pentru că doar atunci când au un cuvânt de spus pot începe să înțeleagă ce înseamnă să îți urmăreaști propriul comportament și să îți drămuiești timpul, concentrarea și atenția.
Eyal sugerează să vă implicați copiii în discuții despre modul în care le este petrecut timpul. În calitate de părinți, rolul nostru este de a-i ajuta să recunoască consecințele alegerilor lor.
Discuțiile pro și contra sunt sănătoase
De exemplu, dacă un copil spune că două ore petrecute în fața ecranelor este în regulă, îi puteți explica faptul că acest lucru îi va răpi din timpul pe care îl poate petrece cu prietenii sau la locul de joacă.
Implicarea lor în procesul de luare a deciziilor stimulează procesul de gândire care este esențial pentru a face alegeri bune cu privire la locul în care să își concentreze timpul și atenția.
Timpul în fața ecranelor, nici rău, dar nici bun
Având în vedere că timpul petrecut în fața ecranelor este unul dintre cei mai mari factori care își dispută timpul copiilor noștri în zilele noastre, cât de mult ar trebui să le permită părinții copiilor lor?
Unii experți consideră că poate împiedica dezvoltarea creierului dacă îl introduceți prea devreme. Alții cred că, de fapt, poate fi benefic pentru unii copii. Nu există un singur răspuns.
sursa: alephnews.ro
foto: alephnews.ro
Comentarii