Cu pereţi din sticlă în zig-zag şi un acoperiş perforat care permite luminii naturale să pătrundă în interior, noua sală de concerte din Budapesta, cu un design futurist, îşi propune să creeze armonie între natură şi muzică, oferind vizitatorilor o experienţă plină de inspiraţie.
Proiectată de arhitectul japonez Sou Fujimoto, Casa Muzicii din Budapesta şi-a deschis porţile, zilele acestea, cu concerte ale unor muzicieni de la Academica de Muzică Franz Liszt.
Face parte dintr-un plan grandios al guvernului naţionalist aflat la conducere în Ungaria care are drept obiectiv transformarea City Park din Budapesta într-un centru al culturii maghiare. Proiectul se află însă în mijlocul unor controverse politice din cauza costurilor substanţiale şi a sacrificării unor spaţii verzi.
Clădirea, spun unele voci, seamănă cu o ciupercă gigantică cu acoperişul perforat care canalizează lumina către toate nivelurile prin cele 100 de aşa numite ”fântâni de lumini” sub forma unor goluri de mari dimensiuni. Este prevăzută cu un perete din sticlă cu o înălţime de 12 metri alcătuit din 94 de piese într-un aranjament în zig-zag care reflectă sunetul, creând o acustică omogenă cu o calitate a sunetului egală peste tot, au precizat designerii proiectului. Clădirea găzduieşte o sală de concert, mai multe spaţii destinate muzicii, expoziţii interactive şi o bibliotecă. Suprafeţele gigantice din sticlă estompează graniţa dintre interior şi exterior, dintre natural şi artificial.
Casa Muzicii a câştigat recent premiul pentru ”cea mai bună utilizare a muzicii într-un proiect de dezvoltare imobiliară” în cadrul Music Cities Awards. Se află pe lista revistei Time Out a celor mai interesante lucruri noi din lume în 2022.
Sursa: Agerpres
Foto: ArchDaily
Comentarii