Slope Point, cel mai sudic punct de pe Insula de Sud a Noii Zeelande, este situat pe faleze abrupte. Vânturile reci și vremea atât de necruțătoare și-au lăsat amprenta asupra peisajului, mai ales asupra unui pâlc de copaci strâmbi și ciudați.

Copacii de la Slope Point se întind mai degrabă într-o parte decât spre cer. Arborii sunt îndoiți la unghiuri ciudate, iar ramurile lor sunt în permanență aranjate într-o parte, asemenea unei coafuri mai puțin obișnuite.

Fermierii au plantat copacii de aici pentru a oferi oilor un adăpost pe timp de vreme rea. Vântul rece trece prin jurul Oceanului Antarctic neîntrerupt, astfel cauzând forța imensă care își lasă amprenta pe orice obiect îi iese în cale. Copacii au rezistat cât au putut, însă în cele din urmă au ajuns îndoiți spre nord.

Cu toate acestea, Slope Point este un loc fascinant care merită explorat. Pajiștile se întind la orizont, ducând la falezele abrupte care sparg valurile oceanului. Zona nu este locuită, cu excepția oilor adesea presărate de-a lungul peisajului, potrivit Atlas Obscura.

Sursa: Descopera.ro