Grupul britanic Coldplay a anunţat un turneu eco-friendly, primul al trupei în decurs de patru ani, prin care îşi va promova albumul „Music of the Spheres”.
Coldplay a făcut o pauză de la concerte în 2019, din cauza impactului asupra mediului pe care îl au deplasările şi evenimentele.
La patru ani după turneul „A Head Full of Dreams”, care a cuprins 122 de concerte pe cinci continente, trupa a anunţat o nouă serie, centrată pe protejarea mediului.
Grupul a transmis că va face ca turneul „Music of the Spheres” să fie pe cât posibil sustenabil şi cu emisii reduse de carbon.
Este prevăzut ca emisiile de CO2 să fie reduse cu 50% faţă de turneele anterioare şi cele existente să fie compensate de finanţarea unor programe de plantare a unui copac pentru fiecare bilet vândut.
Formaţia a încheiat un parteneriat cu BMW pentru dezvoltarea unei baterii reîncărcabile pentru show-uri, care va fi alimentată de ulei de gătit reciclat, energie solară şi cinetică.
Chris Martin, liderul trupei, a declarat pentru BBC că următorul turneu va fi alimentat în parte de o podea care generează electricitate când fanii dansează.
Aceasta este parte a unui plan de 12 măsuri de reducere a amprentei de carbon a trupei. „Când se mişcă, alimentează concertul”, a explicat el. „Şi avem şi biciclete care fac acelaşi lucru. Cu cât se mişcă mai mult oamenii, cu atât mai mult ajută. Ştiţi când spune solistul «Vrem să săriţi»? Când spun asta, eu chiar am nevoie să săriţi. Pentru că altfel luminile se sting”.
Coldplay va planta câte un copac pentru fiecare bilet vândut. În cel mai recent turneu, în 2016 – 2017, trupa a cântat în faţa a 5,4 milioane de oameni. Asta a făcut ca turneul să fie unul dintre cele mai mari din toate timpurile, generând peste 500 de milioane de dolari.
Solistul a mai spus că se aşteaptă să existe şi reacţii negative legat de unele dintre activităţile membrilor grupului, precum deplasarea cu avioane private.
„Nu mă deranjează. Facem tot ce putem şi nu este încă perfect. Clar. Stârnim reacţii negative mereu pentru orice. Iar cei care au reacţii negative pentru ceva de genul zborurilor au dreptate. Aşa că nu avem ce să comentăm la asta”.
El a continuat: „Am putea sta acasa şi asta ar putea fi mai bine. Dar vrem să facem turnee şi vrem să întâlnim oameni şi să relaţionăm”.
Turneul va debuta în luna martie, în Costa Rica, va ajunge în Statele Unite şi se va încheia în august, în Glasgow.
sursa: news.ro
Comentarii