China a anunţat că va interzice în localurile pentru karaoke, foarte populare pe teritoriul său, cântecele care sunt considerate că incită la violenţă, ură sau care „ameninţă securitatea naţională”, scrie AFP.

În această ţară, localurile pentru karaoke reprezintă adevărate săli private cu canapele confortabile, tablete şi ecrane gigant, care le permit oamenilor să cânte zeci de mii de melodii chineze.

Ministrul chinez al Culturii şi al Tursmului a anunţat marţi că începând din 1 octombrie există o listă neagră de cântece cu „conţinut ilegal”.

Vor fi interzise cele care sunt considerate că ameninţă securitatea şi unitatea naţională, care incită la ură rasială sau care promovează sectele, jocurile de noroc şi criminalitatea.

China elimină în mod regulat de pe site-uri care difuzează muzică titluri considerate incorecte din punct de vedere politic.

Ministerul nu a precizat în ce măsură un cântec ar putea pune în pericol securitatea naţională, nici care este conţinutul viitoarei liste negre.

Dar, ca exemplu, în 2019, mai multe site-uri din China continentală au fost nevoite să retragă din catalogul lor melodii considerate imnuri contestatare.

Printre aceste cântece figura „Do You Hear The People Sing?” din musicalul „Mizerabilii/ Les Misérables”, melodie cântată în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din regiunea semi-autonomă Hong Kong.

„Pentru că există aproape 50.000 de localuri pentru karaoke la nivel naţional, aplicarea legii şi controlul se vor face cu dificultate”, a recunoscut un membru al ministerului, citat de agenţia de presă China Nouă.

Aceste măsuri au fost primite cu scepticism pe reţeaua de socializare chineză Weibo. „De acum înainte, va trebui să cântăm cântece roşii comuniste pentru a putea intra la karaoke”, ironiza un utilizator.

sursa: news.ro