Albumul a fost vândut în 60.000 de unităţi, în SUA, în săptămâna încheiată pe 19 august, potrivit MRC Data.

Este al doilea album din 2021 care petrece primele trei săptămâni în fruntea clasamentului american, după „Dangerous” al lui Morgan Wallen, şi primul al unei femei, după „Folklore” al lui Taylor Swift, care a petrecut şase săptămâni în august – septembrie 2020, dintre cele opt neconsecutive, în total.

Piesele de pe „Happier Than Ever” au fost accesate online de aproximativ 50 de milioane de ori în ultima săptămână, cu 25% mai puţin faţă de intervalul precedent.

„Planet Her” lansat de cântăreaţa rap Doja Cat a urcat trei poziţii în clasament, până pe locul al doilea, cu 59.000 de unităţi vândute în a opta săptămână de top.

În acelaşi timp, „Sour” al actriţei şi cântăreţei Olivia Rodrigo a pierdut un loc, clasându-se pe trei, după ce albumul a fost vândut în 57.000 de unităţi în a 13-a săptămână de la apariţie.

Rapperul The Kid LAROI şi „F*ck Love” s-au menţinut pe locul al patrulea, cu 52.000 de unităţi vândute în a 56-a săptămână, în timp ce „Dangerous: The Double Album” al cântăreţului country Wallen a urcat un loc, până pe cinci, după ce a fost vândut în 43.000 de unităţi în a 32-a săptămână de top.

Top 10 al Billboard 200 este completat de duo-ul country Dan + Shay cu „Good Things”, duo-ul rap $uicideboy$ cu „Long Term Effects of Suffering”, rapperii Lil Baby şi Lil Durk cu „The Voice of the Heroes”, trupa rock The Killers cu „Pressure Machine” şi Dua Lipa cu „Future Nostalgia”.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multimetric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album; accesările audio şi video on-demand).

sursa: www.news.ro

foto: www.news.ro