Premierul britanic Boris Johnson şi-a creat cont de TikTok, anunţând lansarea unui profil oficial al Downing Street printr-un videoclip postat pe platformă în care afirmă că pe cont vor fi postate mesaje menite să dezvăluie informaţii referitoare la activităţile Guvernului din spatele culiselor. Unii utilizatori i-au oferit o primire mai puţin călduroasă, prin comentarii precum ”Ţara intră în recesiune, aşa că Guvernul a deschis un cont de TikTok pentru a ne ajuta”; în timp ce alţii i-au cerut ”demisia”, relatează tabloidul britanic Metro.
Johnson a promis că va oferi informaţii exclusive despre activităţile sale în funcţia de prim-ministru, fără să se alăture dansurilor care se află în tendinţele actuale.
Premierul britanic a înregistrat un mesaj video în care a anunţat deschiderea contului.
”Bună, oameni buni, acesta este Boris Johnson, care lansează contul de TikTok al Numărului 10. Nu mă veţi vedea neapărat dansând pe această platformă, dar veţi vedea o mulţime de lucruri referitoare la ceea ce facem pentru a ne îndeplini priorităţile, pentru a îndeplini agenda noastră, cu obiectivul de a ne uni şi de a dezvolta ţara”, a spus el.
”Veţi primi tot felul de mesaje şi conţinut pe care s-ar putea să nu le primiţi neapărat dacă vă uitaţi pe Instagram, Snapchat, Facebook, Twitter, LinkedIn şi toate celelalte platforme. Acesta se doreşte a fi un loc în care putem difuza mesaje şi informaţii din spatele culiselor cu privire la activitatea noastră”, a subliniat el.
”Aşadar, abonaţi-vă la contul Numărul 10 TikTok”, a conchis el.
Unii utilizatori Tik Tok i-au oferit o primire mai puţin decât călduroasă, ”demisia” fiind printre cele mai populare comentarii.
Un alt utilizator l-a implorat să ”facă un videoclip cu rutina de aranjare a părului”.
”Ţara intră în recesiune, aşa că Guvernul a deschis un cont de TikTok pentru a ne ajuta”, a scris un alt utilizator.
Premierul a ales să îşi deschidă contul în ziua în care Guvernul britanic a fost criticat de opoziţie şi de sindicate, deoarece că nu a luat măsurile necesare pentru a atenua criza costului vieţii. Alţi comentatori au spus că momentul a fost ”insensibil”.
sursa: news.ro
Comentarii