Oamenii de știință au descoperit pe fundul lagunei din Veneția un drum roman, despre care se crede că ar fi cu secole mai vechi decât orașul.

Descoperirea, constând în niște pavele, a fost făcută în 1980, de către scafandri, însă doar cercetările recente au confirmat faptul că acestea au făcut parte cândva dintr-un drum, relatează The Guardian.

Autorul prezentului studiu, Fantina Madricardo, cercetător la Institutul de Științe Marine (Ismar) din Veneția, și colegii ei au folosit un sonar care poate crea harta 3D a fundului apei pentru a studia mediul subacvatic. Cu ajutorul unei echipe de scafandri din cadrul poliției locale au fost găsite nu mai puțin de 12 astfel de structuri arheologice în zona Canalului Treporti.

„Întrucât aceste pietre erau complet acoperite de diverse vegetații, nu era total clar”, a spus Madricardo. „Așadar, am investigat mai multe structuri și am constatat că aveau același tip de pietre”, a mai spus omul de știință.

Structurile, care aveau o înălțime de până la 2,7 metri și o lungime de 52,7 metri, au fost aliniate în direcția nord-est pentru aproximativ 1.140 de metri.

Se crede că au făcut parte dintr-un sistem de drumuri din regiunea Veneto, care ar fi putut fi legat orașul actual Chioggia și orașul antic Altinum.

Datele colectate anterior arată că drumul era situat pe o creastă nisipoasă care se afla deasupra nivelului mării la acea vreme.

Veneția a fost fondată oficial la 25 martie în anul 421 era noastră și a marcat anul acesta 1.600 de ani de existență.

„Peisajul era foarte diferit de ceea ce vedem astăzi. Nivelul mării a fost mult mai scăzut, cu cel puțin 2 metri mai jos”, a mai spus autorul studiului.

sursa: spotmedia.ro