Actriţa Luminiţa Gheorghiu, cunoscută pentru rolurile din filme ca „Moromeţii” şi „Moartea domnului Lăzărescu”, a murit la vârsta de 71 de ani, după o îndelungată suferinţă.

Luminiţa Gheorghiu s-a născut pe 1 septembrie 1949. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1972, la clasa profesorului Ion Cojar. A debutat în teatru în 1971, pe scena Studioului Casandra, iar după absolvire a fost repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoşani.

În 1975 a jucat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ, iar din 1976 până în 2003 a jucat pe scena „Bulandra”.

Actriţa şi-a început cariera cinematografică în urmă cu mai bine de trei decenii, iar primul rol important în film a fost Catrina din „Moromeţii” (1987), regizat de Stere Gulea. A fost premiată la nivel internaţional douăzeci de ani mai târziu, pentru interpretarea din „Moartea domnului Lăzărescu” (r. Cristi Puiu, 2005). Rolul asistentei medicale i-a adus, în 2007, premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la gala premiilor Asociaţiei Criticilor de Film de la Los Angeles.

Luminiţa Gheorghiu a mai jucat în „Autora”, „După dealuri” şi „Sunt o babă comunistă”, ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu şi regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru că avea nevoie de „cineva care să poată interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunistă, inteligent, cu simţul umorului, cu autoironie”.

Actriţa a făcut parte şi din distribuţia unor filme precum „Poziţia copilului” şi „Aferim!”, iar în 2014 a fost premiată de Academia Română pentru rolul din filmul „Cuscrii”.

sursa: news.ro

sursa foto: adevarul.ro