După concertul de la Romexpo din 2014 și show-ul de la Electric Castle din 2019, Thirty Seconds To Mars revine în România și va urca pe scena Laminor Arena pe 25 octombrie 2024, în cadrul turneului „Seasons Tour”, ce promovează cel mai nou album de studio – „It’s the End of the World, But It’s a Beautiful Day”.
Thirty Seconds to Mars vine din Los Angeles, bazele formației fiind puse în 1998. Membrii fondatori sunt frații Jared și Shannon Leto.
Până în prezent, trupa a lansat șase materiale de studio care i-au adus mai multe Discuri de Platină și Aur, precum și locuri fruntașe în topurile muzicale. De-a lungul timpului, a colaborat cu artiști importanți ai scenei muzicale internaționale printre care Maynard James Keenan, Ed Sheeran sau Bob Ezrin, scrie infomusic.ro.
Cel mai nou album este „It’s the End of the World, But It’s a Beautiful Day”. A fost lansat pe 15 septembrie 2023 și marchează primul disc fără chitaristul Tomo Miličević, care a părăsit trupa în iunie 2018.
Pentru concertul de pe 25 octombrie, de la Bucuresti, pretul biletelor variaza intre 700 si 259 de lei.
- La prețul tuturor biletelor se adaugă comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.
- Copiii sub 10 ani au intrarea gratuită dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.
Sursa: infomusic.ro
Foto: (7) Facebook
Comentarii