Angelina Mango este prima femeie care reuşeşte acest lucru în ultimul deceniu.
Alături de ea, dintre cei treizeci de artişti şi grupuri din concurs, finaliştii au fost Geolier, cu piesa sa napoletană I p’me, tu p’te, şi deja consacrata Annalisa cu Sinceramente.
Acest eveniment muzical emblematic, fondat în 1951, a încheiat o ediţie cu audienţe record, depăşind în fiecare zi 60 % din cota de ecran şi încununând cei cinci ani în care a fost organizat de regizorul şi prezentatorul Amadeus, care s-a aflat pentru ultima dată pe scena festivalului, scrie Agerpres.
Concursul nu a fost lipsit decontroverse. Cea mai notabilă dintre acestea l-a avut în centru pe actorul american John Travolta, care a venit la Sanremo în calitate de invitat şi a fost încurajat miercuri să danseze pe melodia ”O răţuşcă stă pe lac”, vizibil iritat, în mijlocul unor dansatori îmbrăcaţi ca nişte pui uriaşi.
La finalul secvenţei, care a stârnit ilaritate pe reţelele de socializare, Travolta a refuzat să semneze un acord care să autorizeze redifuzarea imaginilor. Videoclipul a fost între timp eliminat de pe site-ul televiziunii, dar a devenit viral pe platformele de streaming.
Sursa foto: Facebook.com/angelinamangooo
Comentarii