Considerat astăzi unul dintre cei mai influenți artiști britanici ai secolului XX, David Hockney și-a început cariera la începutul anilor ’60, după ce în perioada petrecută la Royal College of Art din Londra (unde a fost expus unei varietăți de stiluri, intrând în contact cu artiști contemporani), a devenit fascinat de mișcarea Pop art, lucrările sale având ca elemente principale utilizarea culorilor intense și explorarea subiectelor din viața de zi cu zi.

În anul 1964, artistul a decis să se mute în Los Angeles, unde, inspirat de stilul de viață relaxat caracteristic Californiei, a finalizat una dintre cele mai cunoscute picturi ale sale, A Bigger Splash (’67), în care a surprins un peisaj unde absența personajelor umane se află în contrast cu mișcarea apei, invitând privitorul să completeze povestea și să își imagineze cine ar putea întregi cadrul.

În anii ’70, el a început să lucreze cu aparate foto Polaroid, realizând colaje care combinau diverse imagini pentru a crea compoziții cu fragmente din viața cotidiană. Hockney fotografia diferite părți ale unei scene (adesea din unghiuri diferite), iar apoi le asambla pentru a obține o ilustrație expresivă, jucându-se astfel cu perspectiva.

Până pe 21 ianuarie, la National Portrait Gallery, din Londra, retrospectiva David Hockney: Drawing from Life, dedicată desenelor realizate de artist, introduce vizitatorii în universul său creativ prin intermediul unor portrete care au în prim-plan cinci persoane importante din existența lui: Laura Hockney (mama), Celia Birtwell, Gregory Evans, Maurice Payne și Hockney însuși.

Expoziția propune o călătorie inedită prin intermediul unor lucrări din colecții publice și private din întreaga lume, reexaminând evoluția celor cinci personalități pe o perioadă de șase decenii. Alături de tablourile sale cunoscute, curatorii au pregătit și o selecție de peste treizeci de lucrări noi, printre care se numără desene în creion (realizate în Paris, în anii ’70), creații tip Polaroid, ilustrații aparținând perioadelor în care Hockney picta autoportrete în fiecare zi timp de săptămâni și portretul lui Harry Styles, pe care l-a creat în mai 2022.