Starul britanic Ed Sheeran va susţine un concert la finalul seriei de evenimente organizate în luna iunie pentru a celebra Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, după o paradă istorică dedicată atât monarhiei, cât şi diversităţii poporului britanic, au anunţat marţi organizatorii acestor spectacole, informează AFP.

Parada, un eveniment „care se întâmplă o singură dată în viaţă”, potrivit organizatorilor, va avea loc în data de 5 iunie pe străzile din Londra şi va reprezenta momentul culminant al celor patru zile de festivităţi programate pentru a marca Jubileul de Platină al suveranei britanice.

Lansată în sunetul clopotelor de la Abaţia Westminster, parada se va desfăşura pe o distanţă de trei kilometri până la Palatul Buckingham, unde Ed Sheeran îi va aduce un omagiu muzical reginei Elisabeta a II-a, care a împlinit în urmă cu câteva zile vârsta de 96 de ani.

Considerat „o comoară naţională” de către organizatori, cântăreţul britanic a declarat că este mândru să ia parte la aceste festivităţi.

În total, 10.000 de militari, artişti din toate genurile şi voluntari vor participa la acest eveniment difuzat de televiziuni din lumea întreagă şi care ar putea să fie vizionat, potrivit estimărilor, de 1 miliard de persoane.

„Este ceva unic. În toată istoria noastră, nu am avut niciodată ocazia să celebrăm o domnie de 70 de ani”, a declarat Adrian Evans, coordonatorul paradei londoneze.

Sursa: Agerpres