Doi români au construit un castel de poveste în Transilvania, folosind piatră, lemn, lut și paie. La 40 de kilometri de Sibiu, Răzvan și Gabriela Vasile au ridicat o clădire cu aspect ireal: Castelul de Lut.

Castelul de Lut din Valea Zânelor a fost fabricat din materiale naturale: lut, paie și piatră, cu bârne de lemn, fără vopsea industrială sau alte „ingrediente” speciale moderne.

Răzvan și Gabriela nu sunt constructori, astfel că pentru a-și transforma visul în realitate au apelat la serviciile unor arhitecți.

Castelul pare decupat din basmele ilustrate sau dintr-un film fantasy și servește drept „han” pentru turiștii care caută să se bucure de priveliștea spectaculoasă a Carpaților, de farmecul medieval al Sibiului sau de fenomenalul Transfăgărășan, care se întinde în apropiere de Valea Zânelor.

Mai mult decât orice, aspectul total neobișnuit al clădirii a transformat Castelul de Lut într-o atracție turistică în toată regula. Cele zece camere ale castelului nu au finisaje moderne și nici aer condiționat, iar pe timp de iarnă – spun proprietarii – sunt încălzite cu lemne de foc.

Sursa: Incredibilia

Foto: Transfagarasan