Filmul american „Moarte pe Nil/ Death on the Nile”, în care actriţa israeliană Gal Gadot joacă rolul principal, a fost retras din sălile de cinema tunisiene, după proteste ale militanţilor pro-palestineni, scrie AFP.
Această decizie vine după precedente interdicţii ale lungmetrajului lui Kenneth Branagh în Kuwait şi în Liban.
Proiectat în mai multe cinematografe în Tunisia din 9 februarie, filmul, adaptarea romanului cu acelaşi titlu de Agatha Christie, a fost scos din program din ordinul ministrului Culturii, a indicat acesta din urmă.
„Actriţa principală din acest film este o israeliană care a fost instruită în armata sionistă şi care susţine colonizarea teritoriilor palestiniene”, a afirmat pentru AFPKaouther Saida Chebbi, una dintre activistele care a lansat campania de boicot.
Potrivit acesteia, o adunare care era prevăzută miercuri în faţa unei mari săli de cinema din Tunis, unde a fost proiectat filmul, a fost anulată după anunţul ministrului. Afişul filmului era încă vizibil la intrarea în unele săli de cinema din capitala tunisiană, dar administratorii lor au confirmat pentru AFP că filmul poliţist a fost scos din program.
Actriţa Gal Gadot a apărat în vara lui 2014, pe pagina de Facebook, ofensiva criminală condusă de Israel contra Fâşiei Gaza, enclava palestiniană. În cursul acestui război devastator, care a dus la moartea a cel puţin 2.251 de palestinieni, mare parte civili, şi 74 de israelini au murit, mai ales soldaţi, actriţa a salutat armata israeliană şi a atacat Hamas, la putere în Gaza.
În 2017, Tunisia interzisese deja filmul „Wonder Woman” cu Gal Gadot în rol principal. Ţara, care a găzduit Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (OLP) a lui Yasser Arafat între 1982 şi 1994, arată un sprijin ferm pentru cauza palestiniană şi refuză orice normalizare a relaţiilor cu Israelul, spre deosebire de mai multe ţări din regiune care au semnat acorduri cu statul evreu în ultimii ani.
sursa: news.ro
Comentarii