O echipă de astronomi care utilizează Very Large Telescope al Observatorului European de Sud din Chile a descoperit dovezi ale existenței unei alte planete care orbitează în jurul stelei Proxima Centauri, cea mai apropiată de Sistemul Solar.
Această planetă este a treia detectată în sistem și cea mai ușoară descoperită până acum, care orbitează în jurul acestei stele. Cu o masă de doar un sfert din cea a Pământului, planeta este, de asemenea, una dintre cele mai ușoare exoplanete descoperite vreodată.
,,Descoperirea arată că cel mai apropiat vecin stelar al nostru pare să fie plin de lumi noi și interesante, la îndemâna unor studii suplimentare și a unor viitoare explorări”, explică João Faria, cercetător la Instituto de Astrofísica e Ciências do Espaço, Portugalia, și autorul principal al studiului publicat în Astronomy & Astrophysics.
Proxima Centauri este cea mai apropiată stea de Soare, aflându-se la puțin peste patru ani-lumină distanță. Planeta nou descoperită, numită Proxima d, orbitează în jurul Proxima Centauri la o distanță de aproximativ patru milioane de kilometri, mai puțin de o zecime din distanța dintre Mercur și Soare. Ea orbitează între stea și zona locuibilă – zona din jurul unei stele în care poate exista apă lichidă la suprafața unei planete – și are nevoie de cinci zile pentru a parcurge o orbită în jurul Proxima Centauri.
Se știe deja că steaua găzduiește alte două planete: Proxima b, o planetă cu o masă comparabilă cu cea a Pământului, care orbitează steaua la fiecare 11 zile și se află în zona locuibilă, și Proxima c, care se află pe o orbită mai lungă de cinci ani în jurul stelei.
Sursa: Descopera.ro
Foto: World Today News
Comentarii