Actorul Matthew Perry, celebrul Chandler din sitcomul „Friends”, îşi va scrie memoriile, a anunţat editorul său Flatiron Books în presa americană. Lucrarea cumpărată pentru o sumă colosală, site-ul Deadline vorbeşte de „şapte cifre”, va fi în librării în toamna anului 2022.
Este vorba despre prima autobiografie semnată de unul dintre cei şase actori principali din „Friends”.
Matthew Perry va scrie în această carte întâmplări din culisele celebrului serial. El va evoca cu umor şi dependenţa de alcool şi droguri şi lupta sa cu dezintoxicarea.
„Avem nevoie de umor, de catharsis şi incredibila poveste a lui Matthew, spusă cu vocea sa inimitabilă, cuprinde toate acestea. Cartea sa are puterea incredibilă de a reuni oamenii, ceea ce este în mod particular emoţionant în această perioadă de izolare şi de divizare”, a spus într-un comunicat editorul Megan Lynch.
Apariţia lui Matthew Perry în specialul „Friends” din primăvară a relansat zvonuri cu privire la starea sa de sănătate. A părut incapabil să vorbească. Ulterior, a anunţat că tocmai fusese operat la gură, ceea ce a explicat tăcerea sa în timpul programului. Volumul de memorii îi va permite să revină la detalii despre sănătatea sa.
Cunoscut în special pentru rolul Chandler din „Friends”, Matthew Perry şi-a redus apariţiile pe ecran de la sfârşitul serialului în 2004. A avut din nou succes în cinema datorită comediei „Din nou la 17 ani” cu Zac Efron. Tentativele sale de a reveni în sitcomuri („Mr. Sunshine”, „Odd Couple”) au fost eşecuri.
sursa: news.ro
Comentarii