Dacă vrei să mergi în vacanță să te bucuri de soare și nu ai găsit destinația perfectă, îți pot da eu câteva idei.
Cele mai frumoase plaje din Europa se află în Italia, Marea Britanie, Grecia, Franța, Spania și Portugalia.
TripAdvisor a selectat cele mai apreciate locuri de pe continent, perfecte pentru o ieșire din rutina unui an de pandemie.
Prima plajă din Europa, din topul TripAdvisor, este Conigli, din Italia. Este situată pe insula Lampedusa și are nisipuri aurii și ape cristaline, foarte puțin adânci, ideale pentru snorkelling. În zonă există si broaște țestoase.
Pe locul 2 se afla plaja Cofete din insula Fuerteventura, în Canare. Aici vei găsi o întindere imensă de nisip de mai mult de zece kilometri lungime care, din fericire, este în sălbăticie. Accesul nu este ușor, deoarece drumurile către această plaja sunt neasfaltate, dar cei care au trăit experiența spun că merită absolut efortul de a vizita această frumoasă plajă virgină.
A treia plaja în topul preferințelor se afla în Portugalia. Este vorba de Falesia din regiunea Algarve. Această plajă este situată între orașul Albufeira și Vilamoura și este în mare parte înconjurată de stânci, dar este încăpătoare. Să vezi un apus de soare aici este ceva de neuitat.
Locuri unde poți merge cu copiii la plajă
Sunt și astfel de opțiuni daca te duci la San Sebastian, în nordul Spaniei, unde se afla Plaja de la Concha. Este o plajă foarte urbană și apare aproape întotdeauna printre cele mai bune din lume. Este adăpostită de un golf înconjurat de doi munți, iar faleza cu felinarele albe a devenit cea mai cunoscută carte poștala a orașului San Sebastian.
Pe locul 5 se află plaja Bournemouth, din Anglia. Este un oraș, scăldat de apele Atlanticului, are temperaturi mai calde decât restul țării și este destinația preferata de englezii care nu vor să călătorească în străinătate pentru o plaja. Plaja are peste zece kilometri lungime, iar în centru se află un debarcader faimos, cu o vechime de peste o sută de ani și pe care l-ai văzut cu siguranță în filme.
sursa: alephnews.ro
sursa foto: alephnews.ro
Comentarii