Category: News

Oamenii de știință care au analizat o mostră de rocă recoltată de o sondă spațială japoneză de pe un asteroid aflat la 300 de milioane de kilometri de Pământ au făcut un anunț neașteptat. Aceștia au găsit apă în stare lichidă, ceea ce întărește ideea că viața pe Pământ ar fi putut veni din spațiu.

Probele analizate au constat în 5,4 grame de rocă și praf pe care sonda spațială japoneză Hayabusa-2 le-a cules de pe asteroidul Ryugu, relatează The Guardian. Hayabusa-2 a fost lansată în 2014 spre Ryugu și s-a întors pe orbita Pământului în urmă cu doi ani, aducând o capsulă cu mostre de sol de pe asteroid.

”Această picătură de apă are o foarte importantă semnificație. Mulți oameni de știință cred că apa a fost adusă (din spațiu), dar noi chiar am descoperit apă pe Ryugu, un asteroid de lângă Pământ, pentru prima oară˝, a declarat Tomoki Nakamura de la Universitatea Tohoku.

Descoperirea întărește ipoteza că asteroizi precum Ryugu sau mai mari decât el ar fi putut „furniza apă care conține materie organică” în urma coliziunii cu Pământul, a mai declarat cercetătorul.

”Am descoperit dovezi că aceasta ar putea avea legătură directă cu, de exemplu, originea oceanelor sau a materiei organice pe Pământ”, a mai explicat omul de știință.

 

sursa:  spotmedia.ro

sursa foto:  spotmedia.ro | NASA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *