Category: News

Un tânăr în vârstă de 19 ani a prezentat pentru a intra într-un spital, unde avea programare, certificatul sanitar al lui Emmanuel Macron, care a ajuns în urmă cu câteva zile să fie distribuit în social media, relatează Le Point.

Tânărul din Marsilia, nevaccinat, avea o programare marţi la spitalul Salvator şi pentru a intra trebuia să prezinte certificatul sanitar, astfel că a decis să prezinte unul fals. Şi a ales să fie chiar cel cu numele preşedintelui francez Emmanuel Macron.

Persoanele care controlau accesul în spital şi-au dat seama ce a făcut tânărul, dar totuşi l-au lăsat să intre, după care au chemat poliţia.

Tânărul, care a fost reţinut, a explicat că a luat certificatul sanitar de pe internet pentru a se distra.

De la introducerea certificatului sanitar, în iulie 2021, folosirea unuia fals sau a unui certificat adevărat care îi aparţine altei persoane atrage o amendă de 135 de euro dacă este plătită în aceeaşi zi sau de 750 de euro dacă este plătită mai târziu. “Deocamdată, folosirea certificatului prezidenţial nu reprezintă o circumstanţă agravantă”, a adăugat Le Point.

sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *