Category: News

Lungmetrajul „Peaky Blinders” va fi filmat în 2023, a declarat creatorul serialului omonim, Steven Knight, informează Variety.

Povestea se va încheia odată cu lungmetrajul ce urmează celui de-al şaselea şi ultim sezon, a confirmat creatorul său.

La un panel din cadrul BFI London Film Festival, Knight a spus că sezonul şase este filmat şi montat aproape în totalitate. Premiera lui este programată pentru primăvara lui 2022.

„Voi scrie apoi lungmetrajul care va fi plasat şi filmat în Birmingham. Acesta va fi probabil finalul drumului pentru «Peaky Blinders» aşa cum îl ştim”, a spus el în timpul panelului.

El a spus că este posibil să existe show-uri relaţionate poveştii, preferând să nu folosească termenul de spin-off, care nu îi place neapărat. În plus, Knight nu le va superviza pe acestea, preferând să predea ştafeta, după cum a adăugat.

Scenaristul britanic a declarat pentru Variety că filmul va intra în producţie în 2023.

În ianuarie 2021, a fost anunţat că serialul britanic „Peaky Blinders” se va încheia odată cu al şaselea sezon, iar creatorul şi scenaristul Steven Knight a promis că povestea „va continua într-o altă formă”.

Producţia cu Cillian Murphy în rol principal este disponibilă pe Netflix, fiind una dintre cele mai urmărite pe platforma de streaming.

Serialul îl are în centru pe Tommy Shelby care îşi conduce familia spre putere în Birminghamul postbelic.

„Peaky Blinders” a fost difuzat iniţial de BBC Two, în 2013, iar ulterior a devenit un succes mondial. În 2019, a fost mutat în programul BBC One şi, între timp, disponibil pe platforma Netflix.

sursa: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *