Category: News

Pictor scenograf şi designer vestimentar de renume, Doina Levintza va fi omagiată cu acet trofeu, oferit de Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte, în cadrul celei de-a 15-a ediţii a galei premiilor Gopo.

Evenimentul de marţi va fi transmis în direct pe VOYO, începând cu ora 19:30, precum şi pe platforma TIFF Unlimited şi pe site-ul premiilegopo.ro. Înregistrarea va fi difuzată pe 1 iulie, de la ora 20.30, pe Pro Cinema

Cu o carieră ce se întinde de-a lungul a şase decenii, Doina Levintza a realizat mii de decoruri şi costume de film, teatru şi televiziune pline de originalitate. În cinematografie a colaborat cu regizori celebri precum Nae Caranfil, Stere Gulea, Lucian Pintilie, Radu Gabrea şi Sergiu Nicolaescu, iar în teatru, cu Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu, Dragoş Galgoţiu şi Liviu Ciulei.

Doina Levintza şi-a început cariera la Buftea, ca asistentă de decoruri, după absolvirea Institutului de Arhitectură. A urmat colaborarea cu Televiziunea Română, unde a lucrat timp de opt ani, creând costume şi decoruri pentru diferite emisiuni de teatru şi muzică. L-a cunoscut pe Alexandru Bocăneţ, alături de care a creat un stil de televiziune alb-negru aparte. După moartea lui Alexandru Bocăneţ, în 1977, a părăsit televiziunea şi a devenit liber profesionist.

De-a lungul carierei sale, prin costumele şi elementele de decor create, Doina Levintza şi-a pus amprenta asupra filmelor „Dincolo de nisipuri” (r. Radu Gabrea, 1974), „Eu, tu şi … Ovidiu” (r. Geo Saizescu, 1977), „Profetul, aurul şi ardelenii”(r. Dan Piţa, 1978), „Nea Mărin Miliardar” (r. Sergiu Nicolaescu, 1978), „Ultima noapte de dragoste” (r. Sergiu Nicolaescu, 1980), „De ce trag clopotele, Mitică?” (r. Lucian Pintilie, 1981), „Faleze de nisip” (r. Dan Piţa, 1983), „Orient Express” (r. Sergiu Nicolaescu, 2004), „Restul e tăcere” (r. Nae Caranfil, 2008), „Sunt o babă comunistă” (r. Stere Gulea, 2013), „Closer to the Moon” (r. Nae Caranfil, 2014), „6,9 pe scara Richter” (r. Nae Caranfil, 2016) şi „Oh, Ramona!” (r. Cristina Jacob, 2019).

De asemenea, a semnat scenografia pentru numeroase spectacole ale unor regizori celebri, printre care Liviu Ciulei, Gyorgy Harag, Andrei Şerban, Mihai Măniuţiu şi Dragoş Galgoţiu. A realizat costume pentru spectacole jucate atât pe scenele din ţară („Furtuna”, „Trilogia Greacă”, „Richard al III-lea”, „Richard al II-lea” „Antigona”, „Portretul lui Dorian Gray”, „Epopeea lui Ghilgameş”, „Casanova”, „Omor în catedrală” etc.), cât şi în străinătate (Paris, Londra, Bruxelles, Zagreb, Belgrad, Madrid, Kecskemet).

Doina Levintza a avut peste 100 de prezentări de succes la Paris, Monte Carlo, New York, Londra, Madrid, Geneva, Bruxelles, Washington şi Chicago, iar creaţiile ei au fost incluse în numeroase expoziţii şi evenimente internaţionale.

Din pasiune pentru teatru şi cinematografie, în lipsa unui muzeu dedicat în Bucureşti, a deschis în anul 2017 o galerie în care pot fi văzute o parte din costumele create de-a lungul timpului şi recuzită de colecţie.

A câştigat numeroase premii ACIN, iar în ultimii ani a primit trei premii Gopo pentru realizarea costumelor din filmele „Restul e tăcere”,  „Closer to the Moon” şi „6,9 pe scara Richter” regizate de Nae Caranfil.

O altă distincţie, de Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor,  a fost cea primită de la Ministrul Culturii din Franţa, oferită de Henri Paul, ambasador al Franţei în România.

Doina Levintza este furnizor al Casei Regale a României din 2010.

Gala Premiilor Gopo 2021 este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc împreună cu Asociația Film și Cultură Urbană, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Dacin Sara şi Babel Communications, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural Expo Arte.

sursa: news.ro

foto: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *