Category: News

Bon Jovi a lansat o nouă piesă care semnalează probleme sociale din SUA. Noul track se numeşte „American Reckoning” şi îi este dedicat lui George Floyd şi protestelor din SUA.

 

Bon Jovi releases 'American Reckoning' | News Break

Bon Jovi's New 'American Reckoning' Mourns George Floyd's Murder

„American Reckoning” ar fi fost la fel de bine primită şi de 4 iulie, Ziua Independenţei, dar Bon Jovi a ales să o lanseze puţin mai târziu. Cu un instrumental ţinut la minim, câteva acorduri de chitară şi multă melancolie şi angoasă în voce, Jon Bon Jovi ne trece prin toate stările resimţite de americanul de rând în aceste vremuri incerte. Mesajul „Stay Alive” şi „Use Your Voice” se repetă pe parcursul acestui single, care spre finala invocă un sunet de Bruce Springsteen şi Bob Dylan.

Instrumentalul este potenţat şi de o muzicuţă, iar Jon Bon Jovi nu îşi înalţă vocea, ci o păstrează joasă şi gravă. Versurile fac referire la brutalitatea poliţiei, uciderea lui George Floyd şi protestele din State. „American Reckoning” va fi inclusă pe viitorul album Bon Jovi, „Bon Jovi 2020”, care ne-a oferit deja single-ul „Limitless” în februarie. Pe final de 2019 am putut asculta şi „Unbroken”, melodie tribut pentru veteranii de război. De anul trecut Bon Jovi făcea aluzii la un album cu tentă politică şi socială, pe fondul disensiunilor din SUA.

Pentru 2020 trupa avea planuri mari, inclusiv un turneu alături de Bryan Adams şi o posibilă colaborare pe noul LP. Între timp a lovit pandemia, iar clăparul trupei a fost testat pozitiv pentru coronavirus (s-a vindecat ulterior). Bon Jovi a reacţionat în favoarea fanilor şi a anulat turneul din acest an, pentru ca valoarea biletelor să fie rambursată. În luna mai Bon Jovi a cântat noua piesă „Limitless” de acasă pentru finala emisiunii „The Voice”.

 

 

Toate veniturile generate de noul single, „American Reckoning” vor fi donate spre iniţiativa Bryan Stevenson Equal Justice. Albumul cel nou trebuia să se lanseze pe 15 mai, dar acum a fost amânat până la toamnă. Turneul trebuia să debuteze în iunie, dar a fost amânat pe termen nedeterminat.

 

Sursa infomusic.ro

(Foto: elsiglodetorreon.com.mx)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *