Category: News

Filmul a fost apreciat de juriul competiției internaționale a festivalului pentru provocarea profundă pe care o aduce, punând la îndoială certitudinile noastre.

Comunicat de presă:

„Acasă”/ „Acasă, My Home”, documentarul ce urmărește cu empatie povestea unei familii care luptă pentru acceptare și propria definiție a libertății, după 20 de ani petrecuți în Delta Văcărești, a câștigat Premiul Special al Juriului Festivalului Internațional de Film Documentar de la Salonic (Thessaloniki Documentary Festival).

Cea de-a 22-a ediție a evenimentului a avut loc online în perioada 19 – 28 mai 2020. Acesta este cel de-al treilea premiu din palmaresul filmului de debut al lui Radu Ciorniciuc, după Premiul Special al Juriului pentru Imagine în competiția World Cinema Documentary la Sundance Film Festival și Marele Premiu la DOK.fest Munchen.

Filmul, ce urmează a fi lansat în România în cursul acestui an, a fost apreciat de juriul competiției internaționale a festivalului (regizorii Marco Gastine și Claire Simon, editorul IndieWire Anne Thompson) pentru provocarea profundă pe care o aduce, punând la îndoială certitudinile noastre.

„Filmat în delta din mijlocul Bucureștiului, acest cinéma vérité aduce în discuție limitele dintre libertate și societate, dintre natură și civilizație, dintre deosebire și identitate. Ar trebuie să impunem concepția noastră despre fericire, oricât de lăudabilă ar putea fi, celor care nu doresc să o îmbrățișeze? Aceasta este întrebarea pe care o adresează „Acasă, My Home”, frumosul și emoționantul documentar realizat de Radu Ciorniciuc.” – se arată în motivația juriului.

Lungmetrajul Acasă / Acasă, My Home, proiecții sold out la ...

Acasă, My Home”, filmul de debut al regizorului Radu Ciorniciuc ...

„O familie care trăiește în natură vreme de aproape 20 de ani descoperă cât de grea este revenirea în sânul civilizației în Acasă, My Home, un documentar revelator care abordează cu onestitate greutățile familiilor defavorizate.

În primul său demers regizoral, reporterul de investigație Radu Ciorniciuc redă un portret imersiv al membrilor familiei Enache, nevoiți  să-și abandoneze casa șubredă din Delta Văcărești și să se ralieze la regulile societății, o propunere pe care o consideră profund descurajantă. Evitând orice platitudine inspirațională sau pastișă a vieții pastorale, filmul argumentează convingător că, pentru cei mai săraci, viața este dificilă indiferent de locul unde-și pun capul pe pernă.”, scrie criticul Tim Grierson în Screen Daily.

 

 

Sursa  mediafax.ro

(Foto: business24.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *