Category: News

Festivalul Internațional de Film Transilvania, de la Cluj, va fi organizat fizic și în acest an, între 31 iulie și 9 august.

Președintele TIFF Tudor Giurgiu spune că proiecțiile vor avea loc în mare parte în aer liber, dar în funcție de regulile fixate de autorități, și în cinematografe.

“Grosul proiecțiilor de film încercăm să le facem în aer liber. Vor mai fi câteva spații noi de proiecție. Contăm și pe redeschiderea cinematografelor. În Europa, sunt multe țări unde sălile s-au deschis, cu limitări între 30-50%. Sperăm că în luna august și sălile de cinema vor putea fi umplute cu capacitate de până la 50%. Căutăm formule să păstrăm numărul de filme pe care l-am avut și în anii trecuți.”

Regizorul Tudor Giurgiu spune că invitații străini la TIFF vor fi mai puțini în acest an:

“Trebuie să așteptăm un flux regulat de zboruri dinspre România în exterior și invers. Noi o să lansăm invitații, dar paradoxul este că, deși mulți invitați, în special cei din America, au agenda liberă, în egală măsură există o reticență în a călători”.

Voluntarii care s-au înscris deja la TIFF vor fi contactați pentru a-și declara disponibilitatea, iar cei care doresc să se alăture echipei se pot înscrie în continuare pe tiff.ro, până pe 1 iulie.

 

Sursa  tiff.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *