Category: News

Orașul cu cea mai mare poluare luminoasă din lume este Hong Kong-ul. Aici, este imposibil noaptea să vezi stelele pe cer. Poluarea este cunoscută de toată lumea, substanțe chimice deversate în apă sau aer, poluarea fonică dar și poluarea luminoasă. Aceasta din urmă este mai puțin cunoscută și presupune ca lumina artificială să ajungă acolo unde nu este necesară și nici dorită.

Hong Kong-ul este luminat noaptea de 1.000 de ori mai mult decât prevede norma internațională. Este cel mai poluat oraș cu lumină din lume, potrivit unui studiu realizat de Universitatea din Hong Kong și citat de CNN.

Metropola are cea mai mare densitate de populație din lume, iar autoritățile sunt obsedate de iluminatul clădirilor noaptea, transformând orașul într-o uriașă capcana luminoasă. Mall-urile și stadioanele sunt luminate excesiv, iar în parcuri ai senzația că este zi.

Alte metropole din lume, ca Londra sau Sydney au legi clare în ceea ce privește iluminatul public noaptea, în Hong Kong însă nu există așa ceva. Cea mai luminată zonă din oraș este Muzeul Spațiului, unde lumina artificială este de 1.000 de ori mai puternică decât prevede norma internațională.

“Poluarea cu lumină distruge puținele locuri din oraș în care mai poți să vezi noaptea stele”, a afirmat profesorul Jason Pun Chun-shing de la Universitatea din Hong Kong.

Conform studiilor, fenomenul este unul care are consecințe grave asupra întregului aspect al vieții. Pe lângă oameni și animalele sunt afectate. Lumina artificială în exces produce disfuncții în creșterea și dezvoltarea zooplanctonului și plantelor acvatice din jurul metropolei, ceea ce duce la alterarea calității apei cu influențe asupra întregului ecosistem. Păsările din zonă sunt dezorientate, iar fluturii nu mai știu când este zi și când este noaptea.

Așadar, poluarea luminoasă este la fel de periculoasă ca oricare altă poluare. Deși este ceva spectaculos, efectele nocive ale acesteia se văd în timp.
Sursa  shtiu.ro
(Foto: bighugelabs.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *