Category: News

Ce fac românii în carantină? Potrivit unui studiu Picodi, cursurile online sunt una dintre cele mai căutate activități pe Internet de către români. Contrar așteptărilor, vizionarea filmelor online în această perioadă, a crescut cu doar 9%, în timp ce popularitatea concertelor a scăzut cu 80%.

Virusul COVID 19 i-a făcut pe oameni să fie nevoiți să stea în case. Închiderea unităților publice, locurilor de muncă, școlilor și facultăților ne-a schimbat semnificativ viața de zi cu zi. Picodi a realizat un clasament al celor mai populare activități din această perioadă.

Picodi a luat în considerare cele mai populare hobby-uri și activități, cum ar fi filmele, cărțile, jocurile și multe altele și a verificat frecvența căutărilor legate de aceste activități pe Google din luna martie 2020 și le-am comparat cu cele de anul trecut.

După compararea statisticilor, s-a dovedit că toate activitățile care necesită ieșirea din casă și-au pierdut din popularitate: concertele au scăzut cu 78%, cinematografele cu 71%, fotografia cu 57%, iar dansul cu 44%. Românilor le-a scăzut și interesul pentru grădinărit (scădere de 4 procente). Cel mai probabil, din cauza faptului că situația actuală nu le permite să-și procure materialele de care au nevoie.

Cea mai mare creștere de interese a fost văzută de cursurile online (300%). Este posibil ca situația incertă de pe piața muncii i-a obligați pe internauți să capete calificări suplimentare.

A doua cea mai mare creștere a fost sesizată de jocurile PC (creștere de 203%) semn că oamenii caută metode de relaxare în această perioadă. Pe al treilea loc se află serialele (cu o creștere de 174% față de anul trecut).

O creștere relativ scăzută au înregistrat activitățile cum ar fi caligrafia (4%), filmele (9%) și desenul (14%).

Sursa wall-street.ro

(Foto: Picodi.com, Google Trends )

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *