Category: News

Un absolvent de USAMV, care a lucrat nouă ani în cercetare în Suedia, s-a întors la Cluj-Napoca unde construieşte biciclete din bambus, realizate manual şi personalizate pentru clienţi. Acestea sunt mai uşoare decât cele din aluminiu şi, în plus, sunt ecologice.

Rareş Vâsc a declarat că pentru a folosi lemnul de bambus în construirea cadrelor de bicicletă avea nevoie de o soluţie astfel încât acesta să reziste în timp, la variaţii de umiditate şi la atacuri ale insectelor.

„În urmă cu 4 ani am văzut o bicicletă din bambus şi mi-a plăcut, aşa că m-am gândit că bambusul ar fi un material bun ca înlocuitor la fibra de carbon. Este un lemn puţin mai greu decât fibra de carbon, dar mult mai uşor decât aluminiul. Am început să studiez acest lemn şi am constatat că există peste 1.400 de tipuri diferite de bambus, fiecare cu particularităţile sale. Continuând cercetările, am constatat că materialul pentru o bicicletă expusă intemperiilor poate deveni instabil din punct de vedere structural şi atunci m-am întrebat cum pot să stabilizez lemnul de bambus, astfel încât să reziste în timp, la variaţii de umiditate, la atacuri ale insectelor? Lucrând în cercetare timp de 9 ani în Suedia, am profitat de aparatura de care dispuneam în laborator, şi am încercat să găsesc o soluţie prin care bambusul să reziste la umiditate şi atacuri ale insectelor, să fie ignifug şi, într-un final, după un an, am reuşit”, a spus Vîsc.

Absolvent al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Rareş Vâsc, şi-a investit în proiectul de cercetare a lemnului de bambus toate economiile, deoarece trebuia să suporte din fonduri proprii folosirea aparaturii de laborator, microscoape electronice de ultimă generaţie, din Suedia, şi costul materialelor folosite.

Continuarea pe www.mediafax.ro

sursa foto: www.mediafax.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *