Category: News

Orice mașină electrică achiziționată în Uniunea Europeană trebuie să emită un sunet similar cu un motor. Noua regulă intră în vigoare de astăzi, 8 iulie.

Se discută de câțiva ani ideea ca autoturismele electrice să emită un sunet în momentul în care sunt conduse. În mod uzual, acest lucru nu se întâmplă, decât în cazul în care te deplasezi cu una la viteză foarte mare. Problema lipsei sunetelor este că această particularitate duce la o creștere a numărului de eventuale accidente. Orbii sau persoanele cu dificultăți de vedere se iau după sunet în momentul în care circulă pe stradă, iar dacă acela lipsește, sarcina lor e mult mai dificilă.

De astăzi, 8 iulie, toate noile modele de vehicule electrice și hibride vândute în Uniunea Europeană vor trebui echipate cu sisteme acustice. Această măsură a fost aprobată încă din 2014 de către Parlamentul European, dar producătorii au avut cinci ani la dispoziție pentru a implementa difuzoarele exterioare și mecanismele din spate.

Degeaba micșorează impactul autovehiculelor asupra mediului, dacă mașinile electrice duc la mai multe accidente în trafic. Aceasta a fost opinia oficialilor de la Bruxelles, iar noua lege care se aplică pe întregul teritoriu al țărilor din Uniunea Europeană elimină posibilitatea accidentelor.

Toate vehiculele vor trebui să emită sunete când merg înapoi sau cu sub 20 km/h. Sunetele, produse de un sistem acustic, vor fi similare cu cele produse de un motor standard cu ardere internă, iar șoferii vor putea să le oprească temporar când vor dori. Măsura a fost aprobată de Parlamentul European în 2014 și perioada de tranziție de 5 ani s-a încheiat.

Institutul Național Roial pentru Oameni Orbi din Marea Britanie a lăudat măsura, dar își dorește să o ducă mai departe. „După ani de campanie în favoarea problemei, regula este binevenită”. Asociația caritabilă Guide Dogs a apreciat reglementarea ca fiind un pas pozitiv în reducerea riscurilor aduse de vehiculele electrice și hibride penrtu cei vulnerabili. În același timp, a cerut guvernului Regatului Unit să întreprindă noi acțiuni în același sens „Cerem guvernului să ducă măsura mai departe, impunând sisteme acustice pe toate vehiculele electrice și hibride existente, iar șoferilor să le aibă pornite”.

sursa: playtech.ro

(Foto: rfi.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *