Category: News

Un ofițer de poliție german din orașul Karsruhe a dat o amendă de parcare unei opere de artă realizată de Erwin Wurm. Opera de artă în cauză este formată dintr-un camion Mercedes MB100D, care se cațără pe un zid al Weinbrenner Haus din Karlsruhe, care este adiacent cu clădirea Center for Art and Media din centrul orașului.

Sculptura artistului reprezintă o formă de sărbătorire a faptului că orașul împlinește 300 de ani, potrivit Süddeutsche Zeitung. Din păcate, opera de artă a lui Wurm „parcase” greșit, într-o zonă restricționată, care a convins un ofițer de poliție german excesiv de zelos să ofere mașinii o amendă de 30 de euro. Este vorba de o amendă cât se poate de reală, care va trebui să fie achitată de Center for Art and Media.

Partea bună este că primarul orașului Karlsruhe a salvat în cele din urmă situația. El a anunțat că se va împotrivi în mod formal amenzii, în numele instituției care ar trebui să o achite. Ținând cont că muzeul a spus într-o postare pe Facebook, mai în glumă, mai în serios, că artistul ar trebui să o achite, acesta din urmă se poate considera norocos.

Pe Facebook comentariile au luat peste picior întreaga situație în tot felul de moduri. Spre exemplu, un utilizator a spus că ce s-a întâmplat este „atât de tipic germanilor”, pe când altul a zis că artistul este norocos că nu a fost „persecutat pentru modificări ilegale de vehicul”.

Oricum ar fi, situația pare desprinsă dintr-un banc sau dintr-un film de comedie – este oarecum amuzantă, oarecum stupidă, depinde de unde o privești, dar sigur îți pune un zâmbet tâmp pe chip.

sursa: playtech.ro

(Foto: abruzzo24ore.tv)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *