Category: News

MEDIApharm este liderul pieţei din România în segmentul amenajărilor de farmacii. La MEDIApharm, a mobila înseamnă a înnobila. Compania îmbină perfect simplitatea şi utilitatea mobilierului cu specificul primar al activităţii. Experienţa primilor 14 ani de activitate şi cele peste 900 de proiecte realizate pun compania în poziţia de a oferi servicii profesionale de concept, proiectare, arhitectură şi execuţie pentru proiectele la care clienţii cmpaniei visează. Investiţiile în tehnologia prezentului, procedurile de lucru şi profesionalismul oamenilor permit companiei MEDIApharm să livreze, astăzi, proiecte complete de amenajare şi mobilare în mai puţin de 15 zile. Permanenta actualizare la trendurile din piaţă, contactul cu case de arhitectură şi design şi participarea la târgurile de profil permit companiei să garanteze clienţilor ca vor primi tot ce este mai bun pe piaţă din punct de vedere al materialelor şi tehnologiilor folosite, al designului şi tendinţelor actuale. MEDIApharm înseamnă siguranţă şi simplitate.

Compania angajează

Firma informează că este „liderul amenajării şi mobilării de farmacii din România şi Bulgaria. Asta înseamnă că suntem cei care setează trendurile în domeniu, pentru care suntem foarte conectaţi la evoluţia pieţei de profil şi a materialelor şi tehnologiilor. Investim în permanenţă în oameni şi în echipamente pentru a tot timpul cea mai bună poziţionare de pe piaţă”.

De aceea  echipa care lucrează la fabrica MEDIApharm este foarte importantă. „Suntem o echipă de 30 de oameni care lucrează într-un mediu bazat pe aprecierea valorilor individuale şi de echipă, unde corectitudinea este “procedura de lucru” şi unde fiecare membru simte aprecierea muncii lui”, spun reprezentanţii firmei MEDIApharm.

În perioada următoare societatea angajează Director productie, tâmplari/montatori de mobilier, inginer proiectant, junior contabil şi operator CNC. Pentru tâmplari şi montatori salariul net porneşte de la 2.500 de lei, iar pentru un inginer proiectant şi un operator CNC, salariul porneşte de la 3.000 de lei net.

Sunt aşteptaţi la interviu oameni flexibili, dornici de a învăţa zilnic ceva nou, cu sau fără experienţă, care vor să îşi pună în valoare abilităţile într-un mediu bazat exclusiv pe performanţă. Compania le oferă potenţialilor angajaţi condiţii moderne de lucru, salarii peste media pieţei, mediu de lucru performant. Interviurile vor avea loc pe parcursul lunii februarie. Persoanele care vor fi selectate să lucreze pentru MEDIApharm vor beneficia de pachete salariale complexe şi alte avantaje, astfel: salariu fix, bonus lunar, transport decontat, telefon de serviciu, masă caldă la prânz.

Unde se situează fabrica

Compania este de 14 ani pe piaţă. Totul a prins viaţă în fabrica MEDIApharm situată în Parcul Industrial Craiova. „Materialele sunt însufleţite prin tehnologia prezentului şi prin priceperea unor oameni deosebiţi. Peste 1.500 de metri pătraţi de hale de producţie, echipamentele controlate de calculator şi programe de arhitectură şi proiectare ne ajută să transpunem în realitate visul fiecărui client. În primii 14 ani am folosit încrederea lor pentru a investi în viitor iar astăzi suntem pregătiţi să le răsplătim încrederea prin servicii profesionale şi soluţii inovatoare”, informează compania.

Date de contact:

Vă puteţi programa pentru interviu la nr. de tel.: 0731.316.003

Sau să trimiteţi CV pe adresa de e-mail:cristina.andreescu@mediapharm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *