Category: News

Încă trăiești într-o lume în care ambii poli ai Pământului sunt acoperiți de calote de gheață…în mare parte a anului, cel puțin. Știm cât de grav ar fi dacă toată acea gheață s-ar topi, dar ce s-ar întâmpla dacă s-ar topi complet peste noapte?

Tehnic vorbind, ar fi imposibil, dar n-ar strica o privire de ansamblu ipotetică asupra acestui eveniment. Ar fi unul apocaliptic sau va afecta doar anumite zone de pe Pământ?

Ești tentat să crezi că fie s-ar îneca toată umanitatea, fie nu s-ar întâmpla nimic. Ei bine, nici una nici alta.

Ca să înțelegi, poți încerca experimentul simplu cu un pahar cu apă plin până la refuz și cu un cub de gheață pus în acel pahar. Crezi că va schimba nivelul apei din acel pahar? Ai să vezi că nu.

Deasupra sau sub nivelul apei, un cub de gheață topit înlocuiește exact același volum de apă. Dar, dacă dizolvi niște sare în apă, un cub de gheață de 0,016 litri (adică unul de mărime obișnuită) care se va topi, va crește nivelul apei cu exact 0.00049 litri. Pare infim. Creșterea nivelului dislocuiește cantitatea echivalentă de apă sărată. Dar, în procente, apa din pahar crește cu 2,26%. Mult!

Dar, dacă aceeași teorie s-ar aplica și la nivel planetar? În prezent, 15 milioane de metri cubi de uscat sunt acoperite cu gheață (cel mai mult în Antarctica). Dacă s-ar topi toată peste noapte, nivelul oceanului planetar ar crește cu peste 70 de metri.

La nivel planetar, nivelul mărilor și oceanelor ar crește suficient cât să afecteze marile orașe ale lumii. Toate continentele ar fi afectate parțial de inundații. Celebrul monument Tower Bridge, de exemplu, ar fi acoperit aproape în întregime de apă. Poți spune adio unor orașe ca Londra, Miami, coasta sud-estică a Australiei ar fi și ea acoperită de apă, laolaltă cu oamenii care trăiesc acolo. Țările de Jos, după ce s-au luptat sute de ani să se mențină uscate sub nivelul mării, se vor îneca.

Doar Africa s-ar afla într-o situație ceva mai bună, dar nu te gândi la continent ca la pământul salvării, pentru că n-ai putea să supraviețuiești mult timp aici. Mare parte din Africa este deșertică.

sursa: playtech.ro

(Foto: bbc.com)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *