Category: News

Redmond O’Neal, fiul actorilor Farrah Fawcett şi Ryan O’Neal, a fost pus sub acuzare, luni, pentru tentativă de crimă, în legătură cu mai multe incidente violente care au avut loc în urmă cu o lună şi în timpul cărora două persoane au fost înjunghiate.

O’Neal a fost pus sub acuzare şi pentru atac cu armă letală, ameninţări cu moartea şi vătămare corporală, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles. O’Neal, în vârstă de 33 de ani, se află în închisoare de aproape o lună, de când a fost arestat pentru un jaf sub ameninţarea cuţitului care a avut loc pe 8 mai.

Incidentele violente au avut loc undeva între Venice Beach şi Palm Beach, California, în noaptea de 2 spre 3 mai. Mai precis, O’Neal a atacat verbal şi fizic, la întâmplare, cinci persoane, iar pe două dintre acestea le-a înjunghiat. Poliţia mai spune că acuzatul era sub influenţa drogurilor, heroină şi metamfetamină. Dacă va fi găsit vinovat, O’Neal riscă până la zece ani de închisoare.

Redmond O’Neil se luptă cu dependenţa de alcool şi de droguri încă din adolescenţă. Fiul actriţei Farrah Fawcett – star al serialului de televiziune „Îngerii lui Charlie” difuzat în anii ’70 – şi al celebrului actor Ryan O’Neal a fost condamnat de mai multe ori pentru posesie de droguri şi comportament violent.

Redmond O’Neal se afla în închisoare în timpul ultimelor zile din viaţa mamei sale, decedată pe 25 iunie 2009, din cauza unui cancer de colon. Judecătorii l-au eliberat într-o scurtă permisie, pentru a putea asista la funeraliile mamei sale.

Tatăl lui Redmond, actorul Ryan O’Neal – celebru pentru rolurile din filmele „Barry Lyndon”, de Stanley Kubrick, şi „Love Story”, care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar în 1971 -, a fost la rândul lui condamnat, în ianuarie 2010, fiind obligat să urmeze un program de dezintoxicare, după ce poliţia americană a găsit droguri în camera acestuia, în timpul unei percheziţii din septembrie 2008.

În 2015, sora vitregă a lui Redmond O’Neal, actriţa Tatum O’Neal, a declarat pentru revista People că este extrem de îngrijorată pentru fratele său, problemele acestuia legate de dependenţa de droguri fiind foarte mari.

sursa: mediafax.ro

foto: usatoday.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *