Category: News

Rapperul californian Kendrick Lamar a primit luni premiul Pulitzer pentru muzică cu albumul ”DAMN.”, au anunţat organizatorii, devenind primul cântăreţ de rap care câştigă prestigioasa distincţie, potrivit Reuters.

Lamar, în vârstă de 30 de ani, a câştigat în luna ianuarie cinci premii Grammy tot pentru albumul ”DAMN.”

Muzica rap este acum oficial cel mai important gen muzical din Statele Unite după ce a surclasat rock-ul în 2017, notează Reuters.

Stilul său, o fuziune de jazz, poezie şi blues, care abordează teme sociale, dar şi cântece de dragoste, l-au transformat pe Lamar într-unul dintre cei mai inovativi cântăreţi rap ai generaţiei sale.

Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincţii din jurnalismul american, se acordă începând cu anul 1917.

Distincţia acordată lui Lamar marchează o importantă ruptură cu tradiţia întrucât câştigătorii de până acum aparţineau muzicii clasice sau jazzului.

Juriul care acordă premiul Pulitzer a apreciat albumul ”DAMN.”, lansat în aprilie 2017, ca ”o colecţie de cântece pline de măiestrie, unite prin autenticitatea colocvială şi dinamismul ritmului, care oferă ilustraţii emoţionante şi captează complexitatea vieţii moderne afro-americane”.

Albumul ”DAMN.”, cel de-al treilea al lui Lamar, s-a aflat timp de trei săptămâni în fruntea topului Billboard 200 după lansarea sa, anul trecut.

sursa: agerpres.ro

Foto: factmag.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *